Programul ”Management în cultură”, la cea de-a doua provocare

La scurt timp de la lansare, de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Ministerul Educației și Cercetării, programul de formare continuă ”MANAGEMENT ÎN CULTURĂ” a adunat un al doilea grup de beneficiari: directori, directori adjuncți, șefi de subdiviziuni ale teatrelor, muzeelor,  bibliotecilor și caselor de cultură din toate zonele republicii. Instruirea, îndreptată spre capacitarea managerilor din cultură de a asigura buna funcționare a instituțiilor pe care le conduc, se va desfășura în
perioada 27 martie-26 aprilie, în format offline, la Centrul Educațional PRO DIDACTICA, și online, cu sesiuni sincron/asincron.

Programul pune accentul pe dezvoltare personală și profesională autentică și durabilă, incluzând demersuri axate pe subiecte din domeniile prioritare pe care se bazează standardele de competență profesională a managerilor instituțiilor culturale – Viziune și strategii; Resurse umane; Resurse financiare și materiale; Structuri și proceduri; Marketing și promovare; Implementarea inovațiilor; Proiectele culturale și fundraising, dar și din cel al self-managementului.

Cheltuielile legate de participarea la program, cu excepția celor pentru transport, sunt acoperite de Ministerul Culturii.

Platforma ”Educație”: despre responsabilitatea unui parteneriat cu profesorii de la Ungheni

Ultima ședință a Clubului competențelor sociale / Soft Skills Club al PLATFORMEI ”EDUCAȚIE” a avut loc la Liceul ”M. EMINESCU” din Ungheni, pe data de 24 martie. Moderată de Elena CREANGĂ și Veronica ROTARI, formatoare formată în cadrul proiectului, activitatea a pus în discuție un subiect important pentru actul didactic: ponderea și potențialul parteneriatului profesor-bibliotecar și responsabilitatea acestuia pentru eficientizarea proceselor din școală, pentru deciziile luate, acţiunile realizate şi consecinţele acestor acţiuni.

Având la bază cadrul ERRE, instruirea s-a axat pe abordarea teoretică și, mai ales, practică a următoarelor aspecte: Responsabilitatea: repere noționale; Responsabilitatea – resursă

impunătoare a personalității; Nivelurile responsabilității; Componentele mecanismului psihologic al responsabilității; Succesiunea etapelor în ceea ce privește responsabilitatea personală; Recomandări metodologice de dezvoltare a responsabilității; Aplicații. Testarea nivelului de responsabilitate a actorilor educaționali.

În luna aprilie, PLATFORMA ”EDUCAȚIE” va organiza 2 arene virtuale, în cadrul cărora participanții la cele 6 ședințe ale Clubului competențelor sociale, formatori și beneficiari, se vor expune pe marginea rezultatelor activității. Proiectul PLATFORMA ”EDUCAȚIE” al programului Uniunii Europene MĂSURI DE PROMOVARE A ÎNCREDERII este implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA și Centrul Educațional RAZVITIE, Tiraspol. Faza actuală, realizată în perioada martie 2022 – mai 2023, are drept scop dezvoltarea competențelor sociale ale cadrelor didactice și manageriale de pe ambele maluri ale Nistrului.

Proiectul și portofoliul în abordarea didacticii moderne

În perioada 21-23 martie curent, în cadrul proiectului CONSEPT 5, un grup de 13 profesori și maiștri din învățământul profesional tehnic a participat la trainingul ”Portofoliul și proiectul modular în abordarea didacticii moderne”, primul modul fiind ”Portofoliul – metodă eficientă de învăţare şi evaluare”. Aplicarea proiectului și a portofoliului în procesul de formare profesională devine imperioasă, inclusiv datorită prevederilor curriculare la majoritatea specialităților. Activitățile desfășurate în cadrul acestui training au vizat tipologia portofoliilor din educație, structurarea portofoliului, determinarea celor mai relevante piese pentru evaluarea la sfârșit de modul, perspectiva evaluării de certificare în bază de portofoliu.

Deosebit de importante au fost simulările de argumentare a importanței portofoliului pentru formarea competențelor profesionale (cum îi convingem pe elevi să le perfecteze) și impactul unui portofoliu bine structurat asupra creșterii profesionale ulterioare. Pentru că o bună parte din cursanți vin din domeniul IT, a fost importantă și discuția asupra perspectivei unor portofolii electronice, cu produse specifice și relevante.


Proiectul „Consolidarea Sistemului de Educație Profesională Tehnică în Moldova / CONSEPT 5” este implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED), în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundației „Liechtenstein Development Service” (LED).