În 21-22 septembrie curent, peste 20 de coordonatori ai stagiilor de practică din 6 universități partenere în cadrul proiectului „Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice” (faza 2) – (Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea Pedagogică „I. Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea de Stat „Gr. Țamblac” din Taraclia și Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul), au participat la un atelier în domeniul evaluării și monitorizării competențelor intercuturale.
În calitate de formatori au fost practicienii: Svetlana ARNĂUT (psiholog), Angela SECRIERU (învățătoare), Daniela VACARCIUC (manager și profesor) și Vitalie CÎRHANĂ (formator în domeniul educației nonformale), care au elaborat un set de instrumente de evaluare și monitorizare a competenței interculturale la copiii din grădinițe și la elevii de la diferite trepte de școlaritate. Aceste instrumente includ probe diverse și urmează a fi pilotate de studenții viitori pedagogi la stagiile de practică din diferite tipuri de instituții educaționale. Ulterior, vor fi optimizate/completate și publicate într-un auxiliar didactic și vor fi diseminate pe larg în mediul educațional, inclusiv pe cale virtuală.
Interculturalitatea, ca trăsătură de veacuri a comunităților din Republica Moldova, se manifestă mutiaspectual și divers, cu multiple provocări, iar cadrele didactice de azi și de mâine au și vor avea nevoie de competențe interculturale avansate, care să le ajute să facă față acestora.
Colegii de diferite etnii, credințe religioase, valori culturale și psihopedagogice au apreciat enorm investiția făcută de Fundația ”Pestalozzi” din Elveția, asigurându-ne că impactul se va resimți atât aici și acum, cât și pe o perioadă îndelungată. Or, competența interculturală este utilă în fiecare context și foarte frecvent, pentru toți și pentru fiecare, incluzând abilitatea de a fi empatic, de a asculta în mod activ, de a avea o atitudine pozitivă în raport cu persoane aparţinând altor culturi, de a fi motivat în această interacţiune şi de a învăţa din noile experienţe.
Centrul Educațional PRO DIDACTICA anunță înscrierea la ședințele ONLINE ale Clubului PAIDEIA (perioada februarie – mai 2024).
Clubul de dezbateri educaționale PAIDEIA își propune și în continuare să susțină dezvoltarea profesională și personală a cadrelor didactice și manageriale din învățământul preuniversitar și cel universitar, să ofere un context favorabil unui transfer direct de informații și experiență, precum și unui schimb valoros de bune practici.
Pentru perioada februarie-mai 2024, Clubul vine cu o nouă ofertă de subiecte de actualitate pentru cei interesați de îmbunătățirea demersurilor la clasă și a celor din instituție:
Subiectul şedinţei
Data
Ora
Formator
Înregistrare
Manualul actual de limba și literatura română, clasa a V-a: provocări în utilizare și schimb de bune practici
2 februarie, online, 15:00-17:00
15:00-17:00
Viorica Goraș-Postică
Eseul şi alte produse pentru evaluarea scrisului
16 februarie, online
15:00-17:00
Tatiana Cartaleanu
Asocierea ca operație intelectuală. Asocierile forțate
15 martie, online
15:00-17:00
Olga Cosovan
Disciplina profesională – un factor de succes sau Cum să reușim să facem totul?
29 martie, online
15:00-17:00
Sergiu Coceaș
Leadership-ul incluziv la nivel de clasă și instituție: dificultăți și oportunități pentru cadrele didactice și manageriale
12 aprilie, online
15:00-17:00
Viorica Goraș-Postică
Crearea unui spațiu cultural și educațional în cadrul școlii, condiție pentru autorealizarea personală a elevilor
26 aprilie, online
15:00-17:00
Daniela Vacarciuc
Ședințele Clubului vor avea loc în zilele de vineri, online, în intervalul 15.00-17.00.
Costul unei ședințe este de 80 de lei.
Înregistrarea doritorilor va începe cu 10 zile înainte de fiecare activitate, prin completarea formularului disponibil pe site și pe pagina de Facebook a Centrului Educațional PRO DIDACTICA.
Participanții vor beneficia de certificate.
Pentru a afla procedura de achitare prin transfer bancar online, consultați următorulGHID
Finanțator: Fundația pentru Copii “Pestalozzi”, Elveția
Perioada pentru realizarea sarcinii: octombrie-noiembrie 2022 (15 zile/expert)
Misiunea expertului constă în elaborarea setului de instrumente de evaluare și monitorizare a competenței interculturale la studenții/viitorii pedagogi în cadrul cursurilor universitare, din perspectiva educației interculturale și egalității de gen.
Context:
Proiectul Promovarea şi dezvoltarea educației interculturale (EIC) în formarea inițială a cadrelor didactice (faza a II-a) abordează problemele de promovare a EIC în documentele de dezvoltare strategică și problemele cu care se confruntă studenții, viitori profesori, de la programele de licență și master, din 6 universități – de management al claselor multiculturale, cu elevi, care provin din diferite regiuni culturale, geografice și lingvistice, dar și de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi- și interculturală.
Scopul proiectului: Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților profesionale de EIC a viitoarelor cadre didactice, în vederea sprijinirii dezvoltării competențelor interculturale a copiilor și a tinerilor.
Obiectivele specifice ale proiectului:
Integrarea și promovarea dimensiunii EIC în documentele de politică strategică a 6 universități cu profil pedagogic;
Integrarea dimensiunii EIC în curricula pedagogice de la programele de licență și master;
Cooperarea dintre 6 universități cu profil pedagogic și instituțiile de învățământ preuniversitar pentru dezvoltarea competențelor interculturale la copii și tineri.
Expertul urmează să îndeplinească următoarele sarcini:
Identificarea specificului de dezvoltare a competenței interculturale, în baza rezultatelor proiectului până la etapa actuală;
Consultarea conținuturilor curriculare pentru EIC în vederea contextualizării instrumentarului:
Elaborarea instrumentelor de evaluare a competenței interculturale pentru studenții/viitorii pedagogi;
Prezentarea setului de instrumente către beneficiari;
Pilotarea instrumentelor;
Revizuirea instrumentelor post-pilotare;
Oferirea serviciilor de consultanță pentru profesorii care predau EIC și metodiștii din universitățile-partenere privind aplicarea instrumentelor;
Pregătirea unui Raport de activitate finală care să prezinte rezultatele activității desfășurate în proiect.
Cerințele față de instrumentar:
Competența interculturală evaluată să se încadreze în structura competențelor transversale pentru învățământul superior, dar și în structura competențelor dezvoltate la facultățile unde se implementează curricula de EIC. Această analiză să facă parte din partea introductivă a documentului;
Fiecare instrument să definească clar elementul de competență interculturală evaluat.
Instrumentarul să conțină caractersitica practică, dar și să permită măsurarea cantitativă/calitativă a competenței intercultural;
Dimensiunea de comepetnță gender si de drepturile copiilor să facă parte din elementele de competență interculturală;
Printre exemplele de instrumentar să figureze obligator acele digitale, de schimb între cultura națională contrapusă celei internaționale.
Criterii de eligibilitate:
Studii superioare în domeniile: educație, psihologie, psihopedagogie, alte domenii relevante;
Expertiză în formarea inițială a cadrelor didactice;
Experiență de elaborare a instrumentelor de evaluare a achizițiilor, formării rezultatelor învățării și a competențelor copiilor/elevilor/studenților;
Cunoașterea contextului, specificului multicultural din diferite zone ale Republicii Moldova.
Competențe, aptitudini și alte cerințe:
Abilități de analiză, scriere și comunicare;
Abilități de lucru în echipă;
Cunoașterea cadrului legislativ privind educația interculturală la nivel național;
Experiență de lucru cu studenții;
Competențe lingvistice avansate în limbile română și/sau rusă.
Dosarele vor include:
CV-ul actualizat;
Scrisoare de intenție în care să fie descrisă esența unui instrument de evaluare a competenței intercularitate la studenții viitori pedagogi ;
Oferta financiară cu toate taxele incluse.
Detalii adiționale privind conținutul proiectului găsiți pe pagina web a proiectului: http://eic.prodidactica.md/
Modalitatea de aplicare pentru poziția solicitată:
Candidații care îndeplinesc cerințele de eligibilitate sunt invitați să expedieze prin e-mail: Curriculum Vitae, scrisoarea de intenție și oferta financiară, cu subiectul „Expert național elaborare instrumente de evaluare CIC la studenții/viitorii pedagogi ” la următoarea adresă: prodidactica@prodidactica.md, Cc: vscurtu@prodidactica.md. Pentru detalii, ne puteți contacta la tel: 069366848, 069233782.
Vor fi evaluate doar dosarele complete. La interviu vor fi invitate doar persoanele selectate. Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 23 septembrie 2022, ora locală 18.00.