Proiectul și portofoliul în abordarea didacticii moderne

În perioada 21-23 martie curent, în cadrul proiectului CONSEPT 5, un grup de 13 profesori și maiștri din învățământul profesional tehnic a participat la trainingul ”Portofoliul și proiectul modular în abordarea didacticii moderne”, primul modul fiind ”Portofoliul – metodă eficientă de învăţare şi evaluare”. Aplicarea proiectului și a portofoliului în procesul de formare profesională devine imperioasă, inclusiv datorită prevederilor curriculare la majoritatea specialităților. Activitățile desfășurate în cadrul acestui training au vizat tipologia portofoliilor din educație, structurarea portofoliului, determinarea celor mai relevante piese pentru evaluarea la sfârșit de modul, perspectiva evaluării de certificare în bază de portofoliu.

Deosebit de importante au fost simulările de argumentare a importanței portofoliului pentru formarea competențelor profesionale (cum îi convingem pe elevi să le perfecteze) și impactul unui portofoliu bine structurat asupra creșterii profesionale ulterioare. Pentru că o bună parte din cursanți vin din domeniul IT, a fost importantă și discuția asupra perspectivei unor portofolii electronice, cu produse specifice și relevante.


Proiectul „Consolidarea Sistemului de Educație Profesională Tehnică în Moldova / CONSEPT 5” este implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED), în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu sprijinul financiar al Fundației „Liechtenstein Development Service” (LED).

EDUCAŢIE DE CALITATE PENTRU FIECARE – COPIL, TÂNĂR, ADULT, REDIRECŢIONÂND 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT CĂTRE C.E. PRO DIDACTICA

DRAGI COLEGI, PARTENERI, PRIETENI,

Centrul Educațional PRO DIDACTICA acordă suport tuturor celor interesați de învățare, de dezvoltare
personală, profesională, instituțională și culturală, de o mai bună integrare în societate.
Vă invităm să sprijiniți educația de calitate pentru fiecare, prin redirecționarea celor 2% din impozitul
pe venit către Centrul Educaţional PRO DIDACTICA (cod fiscal 1011620000946)!

Vă mulțumim!

Platforma EDUCAȚIE: despre creativitatea pedagogică cu profesorii din Vadul Rașcov

Clubul competențelor sociale / Soft Skills Club, ale cărui ședințe sunt realizate cu implicarea formatorilor pregătiți în cadrul proiectului PLATFORMA EDUCAȚIE, pe data de 17 martie curent a înregistrat o nouă activitate. Axată pe dezvoltarea creativității cadrelor didactice, aceasta a avut loc la Gimnaziul DUMITRU MATCOVSCHI, Vadul Rașcov, Șoldănești, și a fost facilitată de Elena CREANGĂ și Rita NEGRU VODĂ, participantă la trainingul FORMARE DE FORMATORI.


”Magia activității cadrelor didactice nu se află în instrumente, ci în priceperea de a le aplica cât mai creativ”… Acesta a fost mottoul demersului, care a fost axat pe abordarea factorilor ce determină creativitatea individuală, a caracteristicilor persoanelor creative, a creativității din perspectiva competenței, a instrumentelor de stimulare a creativității, pentru proiectarea și organizarea unor activități eficiente, prin valorificarea capacităților de înnoire permanentă a acțiunilor educaționale, prin găsirea de soluții originale în sala de clasă. Desfășurate în cheia cadrului ERRE, cele două secvențe de instruire au pus în discuție următoarele subiecte:
Necesitatea promovării creativității în școală: realități și provocări; Creativitate versus randament școlar/profesional; Creativitate  nevoia de a fi creativi – motivația pentru activitatea de învățare; Climatul creativ și factorii creativității elevilor; Repere conceptuale privind creativitatea, creativitatea pedagogică și învățarea creative; Învățarea creativă şi antrenamentul creativ; Metode și tehnici specifice de stimulare a gândirii creative; Aplicații. Test de autoevaluare a abilităților creative.
Activitatea este parte a proiectului PLATFORMA EDUCAȚIE al programului Uniunii Europene MĂSURI DE PROMOVARE A ÎNCREDERII, implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA și Centrul Educațional RAZVITIE, Tiraspol. Faza actuală, derulată în perioada martie 2022 – mai 2023, are drept scop dezvoltarea competențelor sociale ale cadrelor didactice și manageriale de pe ambele maluri ale Nistrului.