Femei unite de pasiunea pentru gătit

Programul de calificare parțială (microcalificare) ”Bucătar/bucătăreasă”, inclus în oferta cursurilor de scurtă durată a Centrului de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor din Bălți în luna octombrie curent, este la cel de-al doilea modul. Ghidate de formatoarele Corina Cebanu și Djemilia Pcela, cele 15 cursante, tinere și femei ucrainene refugiate stabilite cu traiul în zona de nord a Republicii Moldova, precum și reprezentante ale populației vulnerabile din comunitățile gazdă, învață tehnologia preparării supelor. Lecțiile teoretice, în cadrul cărora sunt studiate tipurile de supe și metodele de preparare a fiecăruia dintre ele, sunt însoțite de ore practice în laboratorul instituției. Aici, cursantele, îmbrăcate în uniforme de bucătar profesionale oferite de proiect, aplică cunoștințele acumulate, exersând și dezvoltându-și abilitățile cerute de domeniu: de determinare a calității materiei prime și de prelucrare primară a acesteia; de cântărire a produselor; de preparare a fierturilor și a sosurilor; de prezentare și servire.

Programul de calificare parțială (microcalificare) ”Bucătar/bucătăreasă” este realizat în cadrul componentei ”Împuternicirea femeilor” a proiectului ”Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate”,  implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.

Un crâmpei de conviețure: diversitate și unitate

Beneficiari ai Spațiului Sigur pentru fete și femei al Centrului Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău (COTN) a desfășurat o nouă activitate: un atelier de bucătărie națională. Scopul acestuia a fost promovarea dialogului intercultural, a respectului față de celălalt, a sprijinului reciproc și a cooperării, a solidarității și a coeziunii între exponenții diferitelor etnii, pentru o funcționare armonioasă și o dezvoltare sănătoasă a societății.

La atelier au participat 8 familii de refugiați și 4 familii din comunitatea gazdă. Împreună, ele au preparat și savurat ardei umpluți: o mâncare tradițională specifică bucătăriei celor două popoare reprezentate la eveniment ucrainean și român.

”Această întâlnire de integrare prin cultură a fost o experiență încărcată de bună dispoziție și dialog. Participanții au schimbat opinii despre caracteristicile celor două gastronomii naționale și au descoperit frumusețea diversității. Atmosfera evenimentului a fost caldă, deschisă. Am simțit cum unitatea dintre oameni poate transforma o rețetă într-un simbol al prieteniei. Fiecare ardei umplut a fost o punte între tradiții, iar gustul său a ”răsunat” ca un mesaj simplu ”Suntem împreună în diversitate!”, a mărturisit la încheierea activității Cezara Cornienco, directoarea CNOT, coordonatoarea echipei locale a proiectului.

Activitatea a avut loc în cadrul proiectului ”Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate”, implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.

Spațiul Sigur al Universității Tehnice a Moldovei (str. Florilor): Studiu de caz – Antonina A.

Antonia A. este o refugiată din Odesa. Are 74 de ani și este pensionară. A venit în Republica Moldova în anul 2023. Imediat ce a ajuns aici a început să participe la activitățile Spațiului Sigur care își are sediul în căminul 9 al Universității Tehnice a Moldovei (str. Florilor, 4 B).  Pe lângă  ședințele de consiliere psihologică, au interesat-o în mod special orele de alfabetizare digitală.

Povestea ei spune că în orașul său natal era membră activă a ”Universității vârstei a treia”, o entitate care promovează învățarea pe tot parcursul vieții și implicarea activă a persoanelor în etate în comunitate. În prima perioadă de aflare în țara noastră a dus dorul întâlnirilor cu colegii de universitate, mai ales că modera anumite activități în cadrul acesteia. În scurt timp însă, aflând de orele de educație digitală desfășurate de Spațiul Sigur, s-a înscris la ele. Visa să reia legătura cu colegii și să-și continue misiunea la distanță. Dar avea o problemă: tehnologia digitală și arta mânuirii acesteia. După câteva lecții, a revenit la munca de la universitate, acum însă făcând-o online. În prezent, este în proces de cucerirea a domeniului, de aceea frecventează toate orele. Le așteaptă cu nerăbdare, însă atunci când are o întrebare despre o aplicație sau o operație, iar lecția este programată peste câteva zile, se apropie pentru precizare sau învățare de facilitator sau de alți reprezentanți ai echipei de proiect, care îi oferă explicațiile necesare.

Antonia apreciază mult activitățile de alfabetizare digitală organizate de Spațiul Sigur și recunoaște că ele au adus în viața ei un nou suflu, oferindu-i posibilitatea de a comunica cu cei rămași acasă, de a fi alături de ei, de a fi utilă.

Activitățile de alfabetizare digitală fac parte din oferta educațională a Spațiului Sigur din momentul inaugurării lui. Acestea sunt direcționate spre dezvoltarea abilităților și a comportamentelor de utilizare a dispozitivelor TIC, atât din punct de vedere tehnic, cât și din perspectiva sănătății, de formare a culturii siguranței în mediul virtual și a responsabilității digitale.

Proiectul ”Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate” este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.