Stima de sine a profesorilor în atenția Clubului PAIDEIA

Centrul Educațional PRO DIDACTICA relansează activitatea Clubului de Dezbateri Educaționale PAIDEIA. Și de această dată venim cu subiecte utile și relevante pentru cadrele didactice și manageriale de la toate treptele de învățământ. Prima activitate din ediția curentă, moderată de Elena Creangă, este dedicată stimei de sine ca dimensiune fundamentală a personalității cadrului didactic.
Invităm toți doritorii de creștere personală și profesională să participe la ședințele PAIDEIA, următoarea, cu genericul ”Cercetările pedagogice acționale în vederea perfectării proiectelor educaționale pentru atestarea profesională”, va avea loc în data de 27 octombrie și va fi facilitată de Viorica Goraș-Postică.

Concurs de contractare a serviciilor de producere video în domeniul educațional în cadrul proiectului „Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice, faza a II-a” (TERMEN EXTINS: 12 octombrie)

CENTRUL EDUCAŢIONAL PRO DIDACTICA

anunță

CONCURS DE CONTRACTARE A SERVICIILOR DE PRODUCERE VIDEO ÎN DOMENIUL
EDUCAȚIONAL ÎN CADRUL PROIECTULUI „PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA EDUCAŢIEI
INTERCULTURALE ÎN FORMAREA INIŢIALĂ A CADRELOR DIDACTICE, FAZA A II-A”

(TERMEN EXTINS: 16 octombrie)

  • Finanţator: Fundaţia pentru copii Pestalozzi, Elveţia
  • Contractor: Centrul Educaţional PRO DIDACTICA
  • Parteneri de realizare și suport: 6 universități cu profil pedagogic: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” din Chişinău, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul, Universitatea de Stat „Gr. Țamblac” din Taraclia.
  • Limba: română, cu subtitre în limba engleză; scurte intervenții în limbile rusă, găgăuză, bulgară.
  • Locul activităților: se vor oferi poze și secvențe video cu imagini a universităților și a centrelor de resurse, secvențe video de la activitățile de la practică a studenților în instituțiile de învățământ, activitățile participanților din cadrul Programului de schimb intercultural (Trogen, Elveția).
  • Perioada de realizare a sarcinii: octombrie-noiembrie 2023.

Proiectul Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale (EIC) în formarea iniţială a cadrelor didactice (Faza a II-a) abordează problemele cu care se confruntă studenții, viitori profesori, din 4 universități (ciclul licență) și 3 universități (ciclul masterat) – de management al claselor multiculturale, cu elevi care provin din diferite regiuni culturale, geografice și lingvistice, dar și de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi-/interculturală. În prezent, există atât necesitatea, cât și dorința, deschiderea instituțiilor de învățământ superior de a iniția/dezvolta cursuri universitare la programele de master și licență în domeniul educației interculturale, în vederea abilitării tinerilor pentru aprecierea diversității, a îmbunătăţirii și valorificării avantajelor comunicării interculturale.

Scopul: Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților profesionale de EIC a viitoarelor cadre didactice, în vederea sprijinirii dezvoltării competențelor interculturale a copiilor și a tinerilor.

Centrul Educațional PRO DIDACTICA anunță concurs de selectare a unei companii care prestează servicii de producere de videouri.

În vederea formulării ofertei tehnice și financiare, a se studia Termenii de referință.
A se expedia dosarele la adresele de email: vscurtu@prodidactica.md și
cbujac@prodidactica.md cu specificarea „Concurs produs video EIC”. Telefoane de contact: 069103926, 069233782.
Termen-limită de depunere a dosarului: 12 octombrie 2023.