PRO DIDACTICA 25

Dragi colege și colegi,

în 2023, celebrăm 25 de ani de activitate prodigioasă, de inițiative organizaționale inedite și de parteneriate inspiraționale și durabile. Oamenii PRO DIDACTICII au reușit să creeze valori autentice, aducând în sistem noutăți educaționale și practici de succes,  care s-au pliat pe necesitățile profesorului și ale școlii, transformând temerile în oportunități. Miile de profesori și manageri formați, sutele de materiale și instrumente didactice elaborate au contribuit în mod direct  la îmbunătățirea prestației pedagogice și, implicit, la sporirea calității educației.

În acest sfert de secol, inovațiile promovate de PRO DIDACTICA, cu suportul partenerilor de dezvoltare, s-au instituționalizat și au catalizat procese importante de schimbare în sistem, atât la nivel de conținut, cât și metodologic, iar rețelele de instituții și profesioniști în domeniu, edificate în cadrul numeroaselor proiecte, au devenit platforme recunoscute de diseminare a experiențelor profesionale și organizaționale.

Și dacă ar fi să prezentăm PRO DIDATICA în cifre, tabloul  care se conturează este unul sugestiv, titlul de centru multifuncțional de excelență și inovație fiind cucerit prin angajament asumat și dedicație:

  • peste 140 de proiecte educaționale implementate;
  • peste 400 de parteneriate locale, naționale și internaționale orientate spre reformarea/îmbunătățirea învățământului general și profesional tehnic consolidate;
  • peste 400 de programe de formare complexe și tematice/de scurtă durată, inclusiv acreditate de ANACEC, desfășurate;
  • circa 45000 de profesori și manageri din învățământul general și profesional tehnic certificați;
  • circa 300 de formatori abilitați;
  • peste 350  de ședințe ale Clubului Paideia și ale Clubului Formatorilor, pe subiecte de maximă actualitate și necesitate profesională, organizate;
  • peste 180 de ghiduri și suporturi didactice adaptate nevoilor curente de formare elaborate;
  • 140 de numere ale revistei de teorie și practică educațională Didactica Pro… editate;
  • multiple inițiative extrapolate la contextele educaționale de la noi;
  • sute de comunități de învățare, dinamice și flexibile, create și orientate spre abordarea holistică a școlii.

În acest context, astăzi, 6 noiembrie, lansăm campania online PRO DIDACTICA 25, pe parcursul căreia vom trece în revistă principalele domenii de expertiză ale Centrului, care au  marcat sistemul educațional și care rămân a fi valoroase pentru viitor, având în vedere exigențele educaționale actuale.
La mulți ani, PRO DIDACTICA!

Dr. Rima BEZEDE, directoare executivă C. E. PRO DIDACTICA

Instruirea părinților în domeniul educației interculturale continuă

La data de 31 octombrie 2023 în IP LT Waldorf din Chișinău a fost organizat un atelier online cu părinții cu privire la promovarea educației interculturale și dezvoltarea competenței respective. Acest eveniment a avut loc datorită semnării unei Convenții-cadru de parteneriat între 4 părți din domeniul educațional: DGETS, CE PRO DIDACTICA, Universtiatea de Stat din Moldova și IP LT Waldorf. Atelierul cu părinții a fost moderat de dna Ana BRÎNZA, directoare adjunctă și profesoară de limba și literatura română, care activează în IP LT Waldorf, dar și masterndă USM, care a studiat cursul de Management intercultural. Această activitate a avut drept obiective promovarea și dezvoltarea educației interculturale și conștientizarea acestei dimensiuni de către părinți din întreaga comunitate educațională Waldorf.

În cadrul atelierului au participat 3 tătici și 18 mămici, iar ca formator invitat a fost dna Viorica GORAȘ-POSTICĂ, dr. habilitat, prof. univ. la USM. Dna Daniela PREAȘCA, expertă în monitorizarea și evaluarea proiectului „Promovarea și dezvoltarea EIC în formarea inițială a cadrelor didactice” (implementat de CE PRO DIDACTICA în parteneriat cu 6 universități, cu sprijinul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția), a prezentat un cuvânt de salut, dar și proiectul ca atare, evidențiind utilitatea EIC pentru familiile din societățile multiculturale actuale. Dna Olga MUNTEANU, managerul instituției, a apreciat implicarea părinților și importanța parteneriatului din cadrului proiectului.

După cuvintele de salut și partea informativă cu privire la competența interculturală, moderatoarea atelierului a inițiat un dialod interactiv cu părinții claselor 2-12, în care au avut posibilitatea să-și expună în mod liber părerile cu referire la importanța dimensiunii EIC atât în instituția în care învață copiii lor, dar și în întreaga societate. Părinții au adus exemple concrete, prin care au demonstrat că EIC este promovată în cadrul activităților extrașcolare, a proiectelor educaționale organizate la nivel local, național și internațional, precum: Olimpiada Greacă, Festivalul de Istorie și Cultură Medievală, desfășurarea Iarmaroacelor, proiectul social-intercultural Luxemburg-Chișinău etc. De asemenea, părinții au menționat faptul că în IPLT Waldorf domină un climat favorabil, sănătos, prietenos copilului, este o comunitate educațională care promovează cultura conviețuirii și a dialogului intercultural, care pune în valoare diversitatea de orice natură ar fi acesta: de limbă, de gen, de apartenență socială, religie ș.a. După vizionarea a 2 secvențe video, părinții au auns la concluzia, pe care o repetă deseori și copiii lor: suntem cu toții diferiți, ceea ce este minunat, pentru că suntem cu toții unici. Fără diversitate viața ar fi plictisitoare. Părinții au pus accent pe faptul că dimensiunea EIC este importantă pentru a fi promovată în societate și fiecare conștientizează că este benefic aportul personal în dezvoltarea interculturalității.

La finalul atelierului, părinții au completat un formular cu privire la evaluarea atelierului, menționând că s-au simțit foarte bine în timpul acestei activități și au învățat lucruri importante despre interculturalitate. Ei au înțeles că și acasă, în familie, urmează să promoveze mai insistent valorile interculturalității, precum toleranța, respectul, pacea, prietenia, ajutorul reciproc ș.a.

Consolidarea educației interculturale prin parteneriate eficiente cu părinții

Universitatea de Stat din Moldova continuă activitățile de promovare a educației interculturale prin diseminarea bunelor practici însușite în cadrul Proiectului „Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”, implementat de CE PRO DIDACTICA în parteneriat cu 6 universități partenere din țară, cu sprijinul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” din
Elveția.

Datorită semnării unei Convent̗ii-cadru de parteneriat între Centrul Educațional PRO DIDACTICA, Universitatea de Stat din Moldova s̗i instituțiile de învățământ preuniversitar (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” și Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău), la 25 și 27 octombrie curent au fost organizate două ateliere online cu părinții privind conștientizarea importanței educației interculturale și crearea unui
mediu școlar mai incluziv, deschis diversității de orice natură: de limbă și cultură, de gândire, de
gen etc. 

Activitățile au fost coordonate de dna dr. conf. univ. Dorina ROTARI și moderate de profesoarele Galina DRUȚĂ și Mariana LUNCAȘU, masterande la Facultatea de Litere (programul „Limbă, literatură și civilizație românească”). La ateliere au participat 48 de părinți (6 tătici și 42 de mămici), iar în calitate de invitate au fost prezente cu un cuvânt de salut dna Daniela VACARCIUC, directoare a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău, dna Elena BANARI, șefă Catedra Limbă și comunicare la Colegiul „Alexei Mateevici” și dna Daniela PREAȘCA, expertă în monitorizarea și evaluarea proiectului.


Implicarea tuturor actanților educaționali în procesul de promovare și dezvoltare a educației interculturale are ca sop crearea unei culturi a conviețuirii pașnice și a dialogului intercultural în societatea contemporană, prin promovarea diversității și a incluziunii.