La 12 mai curent, peste 20 de profesori universitari de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat din Comrat au participat la seminarul 2 de follow-up în problematica valorificării competențelor profesionale de mentorare a studenților pe parcursul stagiilor de practică, inclusiv prin prisma implementării educației interculturale.
Ghidați de formatori cu nivel avansat de profesionalism, Valentina CHICU și Serghei LÎSENCO, pe platforma Zoom, profesorii au interacționat multidimensional și au dezbătut corectitudinea elaborării secvențelor din planurile personalizate de dezvoltare profesională, punând accent pe relevanța/concretețea indicatorilor, relaționați cu obiective și activități specifice. S-a recurs și la dialogul reflexiv, în baza unei secvențe video, realizate de colegele de la Universitatea de Stat din Comrat: Maria IANIOGLO și Tatiana VELIKOVA, care poate fi vizionat aici.
Comunicarea asertivă și empatică, ascultarea activă a mentee-ului/studentului-viitor profesor/educator, cultura emoțională, manifestate și în relaționarea virtuală, dialogul reflexiv, organizat după toate cerințele – au fost recunoscute ca cele mai importante competențe pe care cadrele didactice și-au propus să și le dezvolte, în mod prioritar, în continuare.
Pe 18 mai participanții la programul de formare vor beneficia de următorul seminar on-line în domeniul dat, inclusiv de consultații specifice, pentru a clarifica întrebările apărute.
Activitatea a avut loc în cadrul proiectului ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”, implementat de C.E. PRO DIDACTICA, cu sprijinul Fundației pentru copii Pestalozzi din Elveția.
Viorica GORAȘ-POSTICĂ, expert proiect