MONITORIZAREA PROCESULUI DE DEZVOLTARE CURRICULARĂ DIN PERSPECTIVA EDUCAȚIEI INTERCULTURALE ÎN UNIVERSITĂȚI

Pestalozzi-EIC

Recent, în cadrul proiectului ”Promovarea şi dezvoltarea Educației interculturale în formarea iniţială a cadrelor didactice”, sprijinit de Fundația pentru Copii ”Pestalozzi” din Elveția și implementat de CE PRO DIDACTICA, au fost efectuate vizite de monitorizare în fiecare instituție implicată: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Comrat și Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți. Citește mai mult

UN SPAŢIU DE (RE)ÎNTÂLNIRE – O VIZITĂ DE STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI AGRICOL

soya-4

În perioada 15-19 mai curent, un grup alcătuit din cadre manageriale şi didactice din 7 instituţii de învăţământ profesional tehnic cu profil agricol (CEHTA – Centrul de Excelenţă în Horticultură şi Tehnologii Agricole din Ţaul, CESPA – Centrul de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor din Bălţi, Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi, Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Colegiul Agroindustrial din Râşcani, Şcoala Profesională din Bubuieci, Colegiul de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău), dar şi din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ministerului Educaţiei Culturii şi Cercetării, Comitetului sectorial, a efectuat o vizită de studiu în România, pentru un schimb de experienţă şi bune practici.

Citește mai mult