MANAGEMENT STRATEGIC PENTRU INSTITUŢIILE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL TEHNIC ÎN DOMENIUL TIC

logo

În perioada 10-12 mai, la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA s-a desfăşurat o nouă activitate de formare destinată managerilor din instituţiile beneficiare ale proiectului Parteneriate pentru calitatea şi relevanţa învăţămîntului profesional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova, implementat de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Companiilor din Domeniul TIC/ATIC, cu sprijinul Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare/ADA, din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare/Austrian Development Cooperation/ADC şi al Guvernului României.

Citește mai mult

AL TREILEA SEMINAR CU ELEMENTE DE TRAINING LA SUBIECTUL RESURSE EDUCAŢIONALE DESCHISE

untitled-2

La începutul lunii mai, la CE PRO DIDACTICA, alte 19 cadre didactice preuniversitare, de la diverse discipline şcolare au beneficiat de un program inedit de instruire în domeniul RED. Obiectivele realizate, dezvoltarea competenţelor digitale, inclusiv de valorificare și dezvoltare RED, actualizarea cunoștințelor din domeniul TIC cu privire la utilizarea resurselor electronice în procesul educațional, dar și motivarea cursanţilor pentru elaborarea RED și pentru diseminarea experienței acumulate.

Citește mai mult

GÂNDIRE CRITICĂ PENTRU FORMAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE. ACTIVITĂŢI DE FOLLOW-UP

În cadrul proiectului Consolidarea Sistemului de Pregătire Profesională Tehnică în R. Moldova/CONSEPT, s-a încheiat programul de formare cu genericul Gândire critică pentru formarea competenţelor profesionale destinat profesorilor care predau discipline de specialitate. Scopul programului se referă la consolidarea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice şi asigurarea unui proces de predare-învăţare calitativ, axat pe dezvoltarea gândirii critice şi pe formarea competenţelor profesionale ale elevilor.

Citește mai mult