EVENIMENT EDUCAŢIONAL: LANSARE DE CARTE
Pe 4 iulie curent, la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA a avut loc lansarea cărţii Competenţa acţional-strategică?!, ai cărei autori sînt profesori universitari şi şcolari, formatori ai centrului. Elaborarea de faţă se înscrie în strategia editorială a instituţiei de dezvoltare curriculară şi de asigurare didactică a implementării cu succes a curricula modernizate. Cartea include studii şi practici pozitive de formare a competenţei respective la clasele primare, la diverse discipline din ariile curriculare de bază din gimnaziu şi liceu: limba română, istorie, educaţie civică, geografie, biologie, matematică, fizică şi chimie.
Pe 28 iunie curent, cei 20 de participanţi la o vizită de studiu în Germania, desfăşurată pe parcursul lunii mai, s-au reîntîlnit în incinta Centrului Educaţional PRO DIDACTICA. Subiectul abordat a fost consacrat metodelor de acţiune practică – explorarea, proiectul, jocul de rol, textul ghidat şi studiul de caz, precum şi rolului major al acestora în formarea profesională de calitate.