În atenția cadrelor de conducere din instituțiile de învățământ general

🧑‍🎓 Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în colaborare cu Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare, organizează în luna iunie curent (activități sincron: 20, 21, 22, 29 iunie 2022), cursul de formare continuă a cadrelor manageriale din instituții de educație timpurie, școli, centre de creație: EVALUAREA CALITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GENERAL.

✔ Formatori: Sergiu Orehovschi, Olga Tarlev.

✔ Intervalul de timp: 10.00-13.00.

✔ Limba de instruire: limba rusă.

🎯 Cursul oferă un suport metodologic ce ține de managementul calității în educație și, în parte, vine în întâmpinarea managerilor școlari în procesul de realizare a rapoartelor anuale de activitate – atât a instituțiilor de învățământ general, cât și a cadrelor de conducere. În special, cursul va fi util conducătorilor instituțiilor care în anul școlar 2022-2023 vor fi supuse evaluării externe în vederea acreditării sau evaluării externe periodice.

Costul programului: 560 lei.

💻 Instruirea se va realiza online. La finalul cursului se oferă certificat de absolvire.

Numărul de credite obținute: 6.

Pentru înregistrarea, vă rugăm să accesați link-ul: https://forms.gle/8C8rmJ7rxN4jc9vr7

⏰ Înregistrarea este deschisă până pe 15 iunie.

Pentru mai multe detalii, vizitați pagina: http://prodidactica.md/servicii/ sau contactați-ne la numărul de telefon: 022 54 19 94.

Persoană de contact: Lilia NAHABA, coordonator program.

Inițiative europene de re-animare a educației adulților din perspectiva BILDUNG

Pe 1-2 iunie curent, în orașul Gent din Regatul Belgiei, s-a desfășurat a patra întâlnire a membrilor echipei din proiectul european Erasmus+ – BILDUNG – „Construirea sistemelor incluzive de învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea unei înțelegeri europene a Bildung-ului pentru generațiile viitoare”. – https://eaea.org/project/bildung/. Dna prof. univ. V. GORAȘ-POSTICĂ, expert-cercetător în promovarea inițiativei date în Republica Moldova, a participat ca membră a echipei de elaborare a produsul intelectual 4 – Dezvoltare durabilă și Bildung. Amintim că Bildung promovează o educație care vizează toate aspectele dezvoltării indivizilor, comunităților și societăților, inclusiv dimensiuni etice, emoționale și științifice, integrate holistic. Prin aceasta, Bildung fortifică democrația, îi învață pe indivizi cum să fie cetățeni activi și îi pregătește pentru provocările care, deși sunt gestionate de state naționale, sunt trăite în mod singular de fiecare individ.

Întrunirea a început cu dezbateri pe marginea unei publicații din presa internațională cu referire la abordarea critică a Bildung-ului în proiectul dat, cu contraargumente pe marginea relevanței actualizate și contextualizate a cercetărilor și colectarea de bune practici de educație a adulților în domenii cheie, precum democrația, digitalizarea, dezvoltarea durabilă și abilitățile elementare.

Membrii grupurilor internaționale de lucru din țări precum Belgia, Elveția, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Moldova, Spania au prezentat și au dezbătut rezultatele obținute prin elaborarea a cinci produse intelectuale, ce vor fi diseminate la scară largă pentru re-animarea diferitor domenii de educație a adulților.

Vizita la Consiliul Municipal din Gent ne-a familiarizat cu experiențe avansate de educație a adulților din oraș. Oficialii au recunoscut din start că întreaga municipalitate este afectată la moment de inflație și de creșterea prețurilor, dar istoria seculară îi obligă să muncească pentru și împreună cu toți locuitorii ca să își creeze prezent asigurat și viitor sustenabil. S-a evidențiat necesitatea schimbării mentalității comune, a educării consumatorului pentru care muncesc împreună cu sectorul asociativ (un funcționar local este responsabil de parteneriatul cu ONG-urile din oraș).

Experiența prezentată în detalii de reprezentanții Consiliului municipal Gent s-a referit la o practică avansată, inițiată în 2005 de către Departamentul de management al solidarității internaționale – Târgurile de modă, de produse alimentare și de produse TICwww.gentfairtraide.be. De atunci orașul Gent, al treilea ca mărime din Belgia, a câștigat numele de orașul târgurilor, sprijinite și organizate de o rețea complexă de voluntari, funcționari publici, experți și antreprenori. Strategiile principale de activitate sunt trei: sprijinul inovatorilor/pionierilor; conducerea prin exemple bune, procurări sustenabile și promovarea stilului de viață durabil și etic.

În 2024, orașul Gent va deveni capitala europeana a tineretului, recunoscându-se că orașul străvechi este și unul care prietenos tinerilor, fiind recunoscut în Belgia ca oraș universitar, deschis pentru cooperări internaționale, inclusiv cu Republica Moldova.

În final, invităm reprezentanții mediului academic, dar și practicienii, să ”viziteze” în mod reflexiv, de manieră pragmatică dimensiunile Bildungului: https://drive.google.com/drive/folders/1YBBFjlY5xhiL-Og2vmdX7RaosqHggwWz, dar și să le valorifice în varii contexte de educație a adulților.

Centrul de Educație Interculturală inaugurat la Universitatea de Stat ”Grigore Țamblac” din Taraclia

La începutul săptămânii curente, la Universitatea de Stat „Gr. Țamblac” din Taraclia, a fost inaugurat Centrul Didactic de Resurse în domeniul EIC. Activitatea s-a produs în cadrul proiectului „Promovarea și dezvoltarea EIC în formarea inițială a cadrelor didactice, faza 2″, implementat de CE PRO DIDACTICA, cu sprijinul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția. Fiind una dintre cele 7 universități partenere în proiect, instituția regională de învățământ superior a beneficiat de variate și multiple mijloace didactice, echipament electronic, literatură metodică. Astfel, viitorii educatori, învățători și profesori, abilitați profesional aici, vor avea posibilitatea să își dezvolte în mod eficient competența interculturală, care este mai mult decât necesară în condițiile multiculturale în care trăiesc și își încep cariera pedagogică.

Ne-a surprins plăcut implicarea responsabilă și profesionistă în organizarea evenimentului a dnei rector, dr. conf. univ. Maria PASLARI, în cooperare cu coordonatorul local dr. conf. univ. Nina GORBACIOVA. De aceeași manieră a participat întreaga echipă de cadre didactice, secundați de studenții de la diferite specialități. Alocuțiunile rostite în limbile română, bulgară, rusă și engleză au demonstrat succesele educației multilingve, ca și componentă a competenței interculturale. Universitatea va completa fondul Centrului de Educație Interculturală cu alte materiale didactice, echipamente, mobilier, precum și va planifica activități ce vor contribui la dezvoltarea competenței interculturale pe plan intra- și extrauniversitar.

Evenimentul a culminat cu un concert al studenților, viitori profesori de educație muzicală, care a inclus creații reprezentative din tezaurul muzical al bulgarilor, dar și al românilor, găgăuzilor basarabeni. Sperăm ca starea optimistă de spirit și mobilizarea plenară a beneficiarilor proiectului să contribuie în mod durabil la o educație interculturală de calitate, relevantă aici și acum în contextele în care vor activa cadrele didactice în devenire.