Despre familie, de Ziua Familiei

Familia și problematica sa complexă reprezintă un subiect central abordat pe parcursul întregului an în cadrul activităților desfășurate de Spațiile Sigure pentru femei și fete. Fie că este vorba despre componenta de dezvoltare a deprinderilor de viață, fie despre cea de consiliere psihologică sau despre măsuri de recreere, acestea le oferă beneficiarelor – refugiate din Ucraina și reprezentante ale comunității-gazdă – un suport permanent, adaptat nevoilor lor imediate și pe termen lung.

Sărbătorită la 15 mai, Ziua Familiei este o ocazie în plus de a aduce în discuție diversele aspecte legate de viața de familie, precum stabilitatea emoțională, comunicarea dintre generații și solidaritatea în momentele de cumpănă, fiind un cadru oportun de creștere personală.

Astfel, una dintre activitățile consacrate acestui eveniment, realizată de Spațiul Sigur pentru femei și fete din Criuleni, și-a propus ca generic „Importanța familiei în situația de criză”. Având drept scop susținerea emoțională, consolidarea rezilienței psihologice și evidențierea rolului familiei în depășirea situațiilor dificile de viață, aceasta a fost direcționată spre autocunoaștere, schimb de experiență și identificarea resurselor interioare necesare pentru a face față schimbărilor.

Ora a debutat cu exercițiul „Cum mă simt astăzi?”. Acesta le-a oferit participantelor posibilitatea de a-și exprima trăirile legate de adaptarea la noile condiții de viață, punând bazele unei atmosfere de încredere și facilitând trecerea către tehnica „Linia schimbării”. Prin intermediul ei, beneficiarele au analizat modul diferit în care oamenii percep transformările, precum și propriile reacții în fața provocărilor, determinând factorii care le provoacă disconfort sau le ajută să-și mențină echilibrul. Mini-discuția „Ce este o criză a vieții?” a permis o înțelegere mai profundă a manifestărilor fizice și emoționale ale stresului, a modalităților de adaptare la el și a rolului sprijinului familial. Totodată, exercițiul „Resursele mele” a constituit o secvență de reflecție asupra calităților personale, a relațiilor apropiate și a relaxării ca surse de stabilitate.

În final, conturând climatul casnic, participantele au concluzionat că pilonii unei familii sunt comunicarea, susținerea reciprocă și respectul.

Desfășurată într-o atmosferă caldă, activitatea a demonstrat că, indiferent de severitatea unei crize, deprinderile de viață și solidaritatea familială rămân principalele surse de reziliență.

Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate”, implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.

logo nou-UNFPA

Festivalul „De mânuță cu o lăbuță” a unit copiii refugiați și din localitatea gazdă la Digital Hub Chișinău

Cu suportul Fundației pentru Copii Pestalozzi, Digital Hub din Chișinău a reunit 49 de copii și 63 de prieteni necuvântători în cadrul festivalului „De mânuță cu o lăbuță”.

La eveniment au participat 32 de copii din Chișinău și 17 din Ucraina, care și-au prezentat animalele de companie și au împărtășit povești emoționante despre adopția acestora, dar și despre legătura unică și fidelitatea care îi apropie.

Acțiunea a fost organizată sub egida programului extracurricular „Educație interculturală, Conviețuire pașnică, Sport și recreere” implementat de Digital Hub, corelând obiectivele specifice într-un scop comun, cel de facilitare a dialogului și a coeziunii sociale între copiii din comunitatea de refugiați și cei din comunitatea gazdă. Aceasta a arătat că grija pentru animale este un limbaj capabil să consolideze încrederea între copiii din diverse medii culturale. Schimbul de povești despre micile viețuitoare și de practici de îngrijire responsabilă a dizolvat barierele de comunicare, iar cadrul empatic a permis un dialog cald și plin de respect. Prin jocurile și concursurile derulate, interacțiunea s-a transformat într-o experiență de unitate, oferind copiilor ocazia de a construi prietenii durabile.

Proiectul „Împuternicirea fetelor și băieților refugiați din Ucraina printr-o educație incluzivă și empatică în Republica Moldova” este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, cu suportul Fundației pentru copii Pestalozzi (Elveția).

Abilitarea fetelor și femeilor prin dezvoltarea rezilienței economice în „Spațiile Sigure”

Cele patru „Spații Sigure pentru fete și femei” continuă să schimbe vieți prin inițiative de autonomizare economică. Membrele lor – adolescente, tinere și femei din rândul refugiaților din Ucraina și din localitățile gazdă din Republica Moldova – învață să mânuiască mașinile de cusut oferite prin proiect, dezvoltându-și abilități ce pot sta la baza unei independențe durabile. Pentru multe dintre participante, stăpânirea artei croitoriei deschide drumul către integrare pe piața muncii.

Sub îndrumarea facilitatorilor, acestea au învățat să realizeze produse finite: torbițe ecologice, șorțuri și gentuțe pentru cosmetice, precum și pernuțe decorative. În cadrul orelor practice, un accent aparte este pus pe abilități esențiale pentru viața de zi cu zi. Astfel, participantele au deprins tehnici de reparare și ajustare a hainelor, ceea ce le permite să întrețină singure garderoba proprie, realizând astfel economii în bugetul familiei.

Impactul acestor activități depășește obiectivul de a le forma competențe pentru o viață independentă: interacțiunea în cadrul comunității „Spațiilor Sigure” le întărește încrederea în sine și le asigură suportul moral necesar pentru a face față provocărilor trăite, oferindu-le un mediu protector unde pot evolua împreună.

Proiectul Inițiativa de sprijinire a persoanelor refugiate este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.