DEZVOLTAREA CURRICULARĂ ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI INTERCULTURALE UNIVERSITARE CONTINUĂ

Pestalozzi-EIC

Pe 3 octombrie curent, 20 de profesori de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat din Comrat şi de la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălţi, au participat la un atelier inedit de elaborare a Ghidului metodologic de educaţie interculturală a studenţilor – viitori pedagogi. În calitate de facilitator a fost implicată dr., conf. univ., Olga Cosovan, care, din start a propus să se clarifice următoarele întrebări:

Citește mai mult

UN STAGIU DE FORMARE ÎN DOMENIUL COMPETENŢELOR SECTORIALE

logo-Devram

În perioada 23-27 septembrie 2019, Tatiana Gherştega (şef, Direcţia cadrul naţional al calificărilor, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării),  Vera Chilari (consultant principal, Serviciul ştiinţă, educaţie şi extensiune rurală, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului) şi Daniela Preaşca (manager interimar proiect UE DevRAM, Centrul Educaţional PRO DIDACTICA), au participat la trainingul cu genericul Abordări sectoriale pentru dezvoltarea competenţelor, organizat de Centrul Internaţional de Instruire al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (International Training Center, ILO) din Torino, Italia.

Citește mai mult