Automotivația cadrelor didactice – o stare de spirit necesară în școală

Care este esența automotivației și care sunt cauzele acesteia? Ce implică fenomenul, care îi sunt mecanismele? Ce legități îl guvernează? Care sunt caracteristicile unei persoane automotivate? Ce înseamnă o persoană demotivată și cum poate fi ajutată sau cum se poate ajuta singură să depășească această stare? Care sunt strategiile și tehnicile de motivare de sine? Răspunsurile la aceste întrebări au fost oferite astăzi, 8 iulie, pe parcursul unui atelier cu elemente de training care și-a propus actualizarea cunoștințelor despre automotivație și însușirea de noi instrumente de sporire a acesteia, pentru autoeficacitate profesională, cât și pentru autoeficacitatea academică a elevilor.

Activitatea, realizată offline de C.E. PRO DIDACTICA, în cadrul proiectului ”Platforma Educație” al programului Uniunii Europene ”Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova, s-a adresat cadrelor didactice din instituții de învățământ de pe ambele maluri ale Nistrului, 15 la număr. Concepând cele 3 sesiuni de instruire în cheia cadrului ERRE, fiecare având o consistentă componentă teoretică și una practică, și pornind de la convingerea că ”profesorii sunt cei care creează alte profesiuni”, formatoarele Elena CREANGĂ și Lilia NAHABA au canalizat atenția și efortul participanților spre conștientizarea faptului că:

– automotivația este o alegere, un mod de viață; că reușitele la locul de muncă și în viața privată sunt strâns legate de aceasta;

– nivelul de automotivație al cadrului didactic influențează direct nivelul său de pregătire, gradul de implicare în demersul la clasă, entuziasmul și pasiunea cu care îşi face meseria, ceea ce influențează direct motivația elevilor pentru studiu.

”Lecția despre automotivație” de  astăzi – una cu multă analiză, reflecție, discuție, cu mult exercițiu – și-a atins scopul: cel de a contribui la dezvoltarea competențelor necesare creșterii nivelului de automotivație al participanților, în numele creșterii nivelului de motivație al elevilor pentru învățare.

Programul ”Formarea continuă a formatorilor”

În perioada 28 iunie-11 iulie curent, un grup de profesori din învățământul profesional tehnic în domeniul agricol și al transporturilor, îndrumați de formatorii Valeriu GORINCIOI, Angela TOMIȚA și Sergiu COCEAȘ, se pregătesc să devină specialiști în educația adulților și în mentorat. Această oportunitate de creștere profesională le este oferită celor 15 cadre didactice (Școala Profesională nr. 9 din Chișinău, Centrul de Excelență în Transporturi din Chișinău, Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi, Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău) de proiectul ”Creativo”, implementat de Centrul de Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA).

Programul Centrului Educațional PRO DIDACTICA ”Formarea continuă a formatorilor”, acreditat de ANACEC, este îndreptat spre dezvoltarea competențelor de concepere, planificare, organizare și implementare a demersurilor formative în sala de clasă și la distanță, în baza principiilor psihopedagogice de instruire a adulților. Pe parcursul activității, desfășurate atât offline, cât și online, cursanții sunt familiarizați cu noțiunile inerente conceptualizării unui training sau a unei activități de mentorare – principiile și particularitățile instruirii adulților; metodele și tehnicile de identificare a necesităților de formare; stilurile de învățare aa vârsta respectivă; tehnicile de consiliere și stilurile de intervenție ale mentorului; cadrul juridic-normativ al secției de formare continuă, strategii și politici de asigurare a calității, structura unui training; managementul activității de formare; algoritmul de aplicare a tehnicilor de lectură, de organizare grafică a informației, de scriere, de discuție, de argumentare; evaluarea în cheia ERRE etc. Componenta practică a cursului pune accentul pe exerciții de aplicare a diverselor strategii didactice, metode și procedee specifice organizării și desfășurării instruirii adulților.

Programul se va încheia cu o activitate de follow-up, pentru care participanții vor elabora scenariul unui curs/al unei secvențe de învățare adresat/e adulților.

Beneficiarii programului vor primi certificate care le vor permite să activeze în calitate de formatori în instituțiile de învățământ profesional tehnic în cadrul cărora funcționează secții de formare continuă.

Pentru o comunicare eficientă în instituțiile de învățământ de pe ambele maluri ale Nistrului

Pe data de 28 iunie curent, la C.E. PRO DIDACTICA a avut loc atelierul cu elemente de training ”Comunicarea eficientă”. Organizat în cadrul proiectului ”Platforma Educație” al programului Uniunii Europene ”Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova, evenimentul și-a propus actualizarea cunoștințelor teoretice și practice privind comunicarea eficientă. Cei doi formatori, Viorica GORAȘ-POSTICĂ și Vitalie SCURTU, care au ales pentru intervenția lor motto-ul ”Comunicarea se învață!”, au pus accentul pe trei aspecte: comunicarea didactică, comunicarea instituțională și comunicarea interpersonală, abordându-le din câteva perspective – criza comunicării, barierele în calea unei comunicări sănătoase și soluțiile de depășire a acestora, comportamentul comunicațional, cultura emoțională, modalități de optimizare a comunicării etc.

Nostalgici după un context de formare și un schimb de experiență pe viu, cei 18 participanți – manageri de instituții de învățământ, profesori, educatori și reprezentanți ai Direcției Învățământ General de pe ambele maluri ale Nistrului – s-au implicat deplin în exercițiul zilei, demonstrând un activism sporit. Așteptări și temeri; Revizuire circulară; Unul stă, ceilalți circulă; Turul galeriei, SINELG sunt câteva din instrumentele de lucru individual și în echipe utilizate, care au condus spre rezultate și produse concrete. Sarcinile propuse spre realizare au fost orientate spre identificarea blocajelor de comunicare interpersonală, didactică și instituțională și determinarea soluțiilor pentru eficientizarea acesteia; simularea tehnicilor didactice de comunicare verbală și nonverbală în diferite contexte; sinteza reperelor teoretice de optimizare a relațiilor emițător-receptor.