Vizită de studiu la Gdansk: oportunități pentru noi parteneriate

În perioada 11-13 septembrie, echipa CE PRO DIDACTICA, reprezentată de dna Rima Bezede, directoare executivă și un grup de formatoare-experte, au fost într-o vizită de studiu în memorabilul oraș Gdansk, la invitația Fundației comunității Gdansk.

Scopul vizitei a constat în explorarea unui program educațional și cultural inedit – “Academia puilor de lei din Gdansk”, destinat elevilor din clasele primare. Activitățile organizate, întâlnirile cu participanții-cheie la program, dar și detaliile referitoare la modalitățile de desfășurare a acestuia, au accentuat importanța și necesitatea parteneriatelor extinse și a angajamentelor conjugate.

În urma acestei vizite, vom continua colaborarea cu reprezentanții Fundației comunității Gdansk,  în vederea identificării oportunităților de transfer/asimilare a bunelor practici din Gdansk și de valorificare a experienței ambelor părți.

Program de formare la nivel internațional în cadrul proiectului „Erasmus+ T4Green”

În cadrul proiectului Erasmus+ T4Green, a fost lansat un training de 5 zile la Universitatea Beira Interior (UBI) din Covilha, Portugalia, dedicat transformării educației cadrelor didactice pentru tranziția verde și digitală în Armenia și Republica Moldova.

Evenimentul reunește peste 40 de profesori și factori de decizie din Armenia, R. Moldova și alte țări ale Uniunii Europene (Portugalia, Spania, Cehia), oferind o platformă pentru schimb de idei, bune practici și strategii inovative în domeniul educației verzi și digitale. Participanții beneficiază de sesiuni interactive, prezentări și discuții axate pe integrarea competențelor digitale și sustenabile în formarea viitoarelor generații de profesori.

Proiectul Erasmus+ T4Green reflectă angajamentul nostru de a sprijini modernizarea educației și de a pregăti cadrele didactice pentru provocările globale actuale, contribuind la un viitor mai sustenabil și digitalizat. Participanții explorează soluții inovative pentru a integra obiectivele dezvoltării durabile în procesul de reformă curriculară universitară din Armenia și R. Moldova.

Echipa C.E. PRO DIDACTICA, în parteneriat cu mai mulți colegi de la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău și Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, urmează a disemina și a valorifica la nivel național experiențele avansate din domeniul dat.

Noi dotări pentru Spațiile Sigure Statice

Pe parcursul acestei veri, în cadrul proiectului Inițiativa de sprijinire a refugiaților, Centrul Educațional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) a desfășurat mai multe acțiuni de dotare conform necesităților beneficiarilor a Spațiilor Sigure Statice înființate în contextul crizei umanitare din țara vecină. Demersul a avut drept scop îmbunătățirea condițiilor de realizare a activităților de suport psihosocial, de prevenire a violenței în bază de gen, de promovare a modului de viață sănătos și a activităților educaționale, precum și de organizare a timpului liber oferite de aceste entități beneficiarilor săi: adolescenți, tineri, femei din rândul refugiaților ucraineni, dar și din rândul reprezentanților comunităților gazdă din Republica Moldova.

Încăperile Spațiilor Sigure Statice au fost completate cu mobilier: birouri, scaune, fotolii, noptiere, canapele, dulapuri cu rafturi, garderobe, măsuțe pentru cafea etc.; televizoare LED SMART TV; aparate electrice (cooler, fierbător, minifrigider); covor, veioze, pernuțe decorative.

În posesia acestui nou set de donație a intrat Spațiul Sigur Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști din Chișinău, Spațiul Sigur Universitatea de Stat din Moldova (Centrul de plasament pentru refugiați de etnie romă, str. Testemițanu, 6), Spațiul Sigur Centrul Regional de Resurse pentru Tineri Fălești și Spațiul Sigur Centrul de plasament pentru refugiați de etnie romă, s. Congaz, r. Comrat. Acesta din urmă a beneficiat și de inaugurarea unui teren sportiv pentru refugiați și comunitatea locală.

Proiectul „Inițiativa de sprijinire a refugiaților”, ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova, este implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).