Platforma EDUCAȚIE: Nevoi și perspective privind dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor

În contextul acțiunilor de pregătire a cadrelor manageriale și didactice din sistemul de învățământ de pe ambele maluri ale râului Nistru pentru digitalizarea procesului instructiv-educativ, Platforma EDUCAȚIE a desfășurat o nouă secvență de formare continuă. În data de 26 septembrie curent, 49 de cadre didactice și studenți viitori pedagogi au participat la seminarul tematic ”Dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor: nevoi și perspective”. Realizat în format hibrid, adunând 28 de cursanți în regim online și 21 – în regim offline, acesta a fost facilitat de formatorii Daniela Munca-Aftenev și Valeriu Gorincioi.

Activitatea a avut ca punct de reper cadrul de competențe DigCompEdu, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, care pune la dispoziția corpului didactic de la toate treptele un model de progres pentru formarea celor 22 de competențe digitale cheie, începând cu asimilarea de informații și formarea practicilor digitale de bază, continuând cu aplicarea, dezvoltarea și structurarea practicilor digitale și terminând cu transmiterea cunoștințelor către alți profesori și crearea de practici noi.

Pe parcursul instruirii, accentul a fost pus pe modalități de valorificare optimă a potențialului tehnologiilor digitale în elaborarea strategiilor didactice centrate pe elev și aplicarea cu succes a acestora la clasă, pe dezvoltarea competențelor necesare elaborării și partajării eficiente și responsabile a resurselor digitale în procesul de predare-învățare-evaluare, în interacțiunile profesionale, pentru dezvoltare profesională. Cursanților le-au fost propuse spre reflecție o serie de proiecte educaționale cu integrarea TIC și studii de caz, care au fost însoțite de realizarea de sarcini de lucru interactiv, exerciții, analize.

Activitatea a avut loc în cadrul proiectului Platforma EDUCAȚIE, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA, Chișinău, și Centrul Educațional RAZVITIE, Tiraspol.

Inițiativa de sprijinire a refugiaților: formare continuă în domeniul sănătății mintale și al dezvoltării adolescenților

”Dezvoltarea bio-psiho-sexuală la adolescenți” este modulul predat în perioada 23-24 septembrie curent în cadrul programului complex desfășurat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA pentru personalul-cheie al Spațiilor Sigure Statice și Mobile lansate cu suportul proiectului ”Inițiativa de sprijinire a refugiaților”, inclusiv al celor coordonate de Asociația Obștească ”Homecare” și ONG-ul ”HelpAge”.

Organizat în format offline, la Hotelul Villa Verde, trainingul a fost facilitat de Elena CAISÂN-POPA (șef, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ”Amigos”, Buiucani) și Veronica CUMPĂNĂ (șef, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ”Amigos”, Botanica). Instruirea a întrunit 30 de participanți – coordonatori locali, psihologi, lucrători de tineret și voluntari din 16 Spații Sigure, în vederea dezvoltării competențelor profesionale în domeniul sănătății mintale și particularităților bio-sexuale ale adolescenților, necesare lucrului cu adolescenți și tineri din rândul refugiaților ucraineni și al comunităților-gazdă.

Rugați în debutul activității să spună care le sunt așteptările de la această secvență de învățare, cursanții au menționat următoarele: informații noi, actualizate; suport profesionist; materiale didactice (inclusiv fișiere, produse video etc.) pentru utilizare în lucrul cu beneficiarii; strategii didactice moderne și modele de aplicare a acestora etc.

Având drept motto ”Adolescența – vârsta schimbărilor”, scenariul trainingului s-a bazat pe: definirea termenului de ”sănătate mintală”; identificarea măsurilor de diminuare a stresului și restabilirea echilibrului emoțional; recunoașterea simptomelor unei persoane în situații de risc; explicarea pașilor care urmează a fi întreprinși în cazuri de risc – toate abordate cu referire la adolescenți. Ziua a doua a instruirii a fost dedicată discuțiilor despre particularitățile biologice ale vârstei adolescentine. Participanții au abordat semnele adolescenței precoce și tardive, elementele igienei personale și menstruale, specificul relațiilor în perioada adolescențină, dar și comportamentul sexual responsabil adoptat de adolescenți. Totodată, un accent deosebit a fost pus pe serviciile de suport profesionist și referire destinate tuturor adolescenților/tinerilor.

Activitatea  a avut loc în cadrul proiectului ”Inițiativa  de sprijinire a refugiaților”, implementat de Centrul Educațional PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA)”, ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.

ÎNREGISTRARE: Dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor: nevoi și perspective

Stimați/ stimate colegi/colege,

Avem deosebită plăcere de a Vă invita la seminarul tematic cu genericul „Dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor: nevoi și perspective”/ «Развитие цифровых компетенций педагогов: потребности и перспективы», în cadrul proiectului ”Platforma EDUCAȚIE” al programului Uniunii Europene ”Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul Educațional PRO DIDACTICA și Centrul Educațional RAZVITIE, Tiraspol.

👉Data: 26 septembrie, 2024

🎯Formatori: Daniela Munca-Afteni, Valeriu Gorincioi

Format: offline și online

Formularul de înregistrare: https://forms.gle/cP6MMz9VK4MneNEHA